A fost.

A fost odata ca niciodata o zeita, .Se numea Infiderenta.
Candva demult probabil se numea altfel.
Dar sa continuam povestea,
Intr-o zi indiferenta  a pornit la drum, singura ca asa ii sade ei bine.
A mers putin, si la primul popas, sa intalnit cu Bunatatea.
A uciso cu un gand si un zambet mortal pe fata.
In schimb i-a luat o manuta, si a pus-o in buzunar.
A mai mers putin, si a intalnit Ura.
Si-a facut-o prietena de nadejde.
A mai mers putin  si a intalnit Duiosia, a incercat  sa o pupe, dar Duiosia  era prea duioasa, si Indiferenta nu a suportat.A uciso si ia luat o manuta,.
Apoi sa intalnit cu Dragostea.
I-a mutilat visele, sperantele, literele si tot ce avea dragostea mai de pret.
I-a aratat ca e mult mai puternica ca ea.Desi dragostea nu ii spuse nimic, doar ca era firesc ca ele doua sa nu poata sta impreuna.
Ia luat ochii ca dragostea sa vada , cat de puternica e Indiferenta.
Si de fiecare data cand dragostea mai varsa cate o lacrima, indiferenta era si  mai  puternica.
Si au mers asa, pana cand saraca dragoste nu mai avea lacrimi , si se hotara sa moara.
Indiferenta,  desi asta dorea, nu o putea lasa sa moara deoarce ramanea singura pe drum.
A, am uitat sa zic, ca prietenului ei Ura i se facuse frica de mult si pleca, dar asata nu o facu pe indiferenta sa cada jos.
Si asa continua indiferenta drumul  prin viata, si calca tot cu piciorusele ei.Dragostea o insoteste peste tot, dar indiferenta castiga tot timpulà.
Teme-te însă de indiferenţă. Căci prin tăcerea ei, prin consimţământul ei tacit, te ucide şi te trădează în acelaşi timp” (N. Mihalkov)