Sa nu ma intrebi de ce- nu voi sti probabil sa iti raspund. Sa nu ma acuzi de lacrimile care iti ard fata, asemenea acidului. Sa nu ma ierti si sa nu ma strigi.
Ia loc, te rog. Soarbe dintr-o cana o cafea amara. Sunt bune lacrimile mele?
Ti-as povesti mai multe, dar vezi, nu timpul meu va fi cel care va durea. Aseaza-te si-asculta-mi cantecul de jale, nu e minciuna, nu e tristete- un fagure de miere amar ca aceasta cafea pe care ti-o ofer.
N-as cunoastea raspunsul prin cate timpuri si pentru ce motive dar tradarea nu cunoaste reguli, nici timp, nici spatiu. Tradarea mea e tradata prin tine.
Cineva imi spunea ca exist pentru a face rau. Un amant tradat, obosit de explicatii nocturne.
Altul, un increzut in iubirea pe care i-o purtam, ma acuza ca nu voi putea iubi niciodata. Vezi tu, anii mei se masoara in iubiri si iubiri ratate, pierdute, ratacite, inselate sau furate.
Mai spune-mi odata ca ma iubesti. Trecutul meu a devenit prezent iar prezentul va fi curand uitat; mai invata-ma odata amintirea, si iertarea, si pastrarea. Mai invata-ma odata rana.
Oare cate iubiri pierdute se rasucesc acum in mormantul iubirilor ucise? Si daca le-am pierdut si le-am tradat, le-am aruncat fara sa-mi pese ca ma vor blestema, asemeni pruncilor izgoniti inainte de a lua viata. Iar blestemul iubirilor trecute ma apasa si ma raneste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu